Tir vânătoresc

Regulament de organizare şi funcţionare a Comisiei de Tir Vânătoresc

Program competiţional 2015

Pe fondul comunicărilor transmise de asociaţiile interesate, Comisia de tir vânătoresc a analizat situaţia şi a decis că, în acest an, fazele zonale nu se mai pot desfăşura, din cauza numărului mic de asociaţii care au organizat acest concurs şi au desemnat câştigători ce să le reprezinte.
Din acest motiv, se va organiza direct faza finală, aceasta urmând a se desfăşura în intervalul 11-13.09.2015, în organizarea A.V.P.S. Iaşi. La această faza vor participa câştigătorii desemnaţi şi comunicaţi de următoarele asociaţii: AVPS Iaşi, AJVPS Neamţ, AJVPS Suceava, AJVPS Vaslui, AJVPS Vrancea şi AVPS Căprioara Râmnicului, la care se adaugă cei trei câştigători ai concursului din anul 2014, respectiv Lita Toni (AJVPS Prahova), Moisanu Radu (AJVPS Vaslui) şi Tuvenia Costel (AJVPS Vrancea).
Programul detaliat de desfăşurare al competiţiei va fi comunicat în timp util de către asociaţia organizatoare.
Pentru amănunte suplimentare privind organizarea poate fi contactat d-l dir. Nae Mândru de la AVPS Iaşi – tel. 0723 233 014, e-mail avps.iasi@yahoo.com.

Coordonator comisie de tir vânătoresc,

Ing. Eusebiu Martiniuc

Regulament şi instrucţiuni de tir vânătoresc

Rezultatele Campionatului Naţional de Tir Vânătoresc 2015

Rezultatele Campionatului Naţional de Tir Vânătoresc 2015
Individual:

Locul Concurentul Asociaţia
I Lita Toni AJVPS Prahova
II Tuvenia Costel AJVPS Vrancea
III Andronic Daniel AJVPS Neamţ

Prezentarea campionilor din ultimii 10 ani

Rezultatele Campionatului Naţional de Tir Vânătoresc 2014
Individual:

Locul Concurentul Asociaţia
I Lita Toni AJVPS Prahova
II Moisanu Radu AJVPS Vaslui
III Tuvenia Costel AJVPS Vrancea

Rezultatele Campionatului Naţional de Tir 2013
Individual:

Locul Concurentul Asociaţia
I Lita Toni AJVPS Prahova
II Tuvenia Costel AJVPS Vrancea
III Ureche Daniel/td> AJVPS Alba

Individual:Rezultatele Campionatului Naţional de Tir 2012

Locul Concurentul Asociaţia
I Țone Liță AJVPS Prahova
II Popa Sabin AJVPS Timiș
III Tuvenia Costel AJVPS Vrancea