Legislaţie

1. Ce este şi care este rolul Consiliului Naţional de Vânătoare?

R. Legal, C.N.V. este un organism de avizare a proiectelor de reglementări date în aplicarea legii, de către ministrul care are responsabilitate activitatea cinegetică.
Teoretic, acest consiliu se compune din reprezentanţi ai ministerului, A.N.S.V.A şi ai gestionarilor fondurilor cinegetice, desemnaţi proporţional cu suprafeţele de fond cinegetic pe care le gestionează.
Practic însă, C.N.V. este un organism constituit prin ordin al ministrului, cu sfidarea legii, totalmente la discreţia acestuia, pe care-l consultă „din an în paşte”, pentru ai aviza reglementările la limita sau dincolo de limita legii.
De la ministru Sârbu încoace, toţi miniştri şi-au impus consilierii, fără excepţie cei mai slabi pregătiţi în specialitate, la conducerea C.N.V., în componenta căruia au nominalizat şi un număr confortabil de subordonaţi (direcţi sau indirecţi), aşa încât să aibă garanţia avizării tuturor reglementărilor strâmb concepute, în aplicarea unor legi discutabile.
De exemplu, actualmente, din 17 membri ai C.N.V, doar 3 sunt acceptaţi din partea asociaţiilor afiliate la AGVPS, asociaţii care deţin în gestiune cca. 75% din fondul cinegetic naţional. Ceilalţi 14 sunt nominalizaţi din partea ICAS şi învăţământului superior în profil, 3 pentru o suprafaţă de fond cinegetic sub 1% din suprafaţa fondului cinegetic naţional, unul din partea RNP Romsilva, pentru o suprafaţă gestionată de cca. 10% din suprafaţa fondului cinegetic naţional, 2 din partea asociaţiilor neafiliate, care gestionează împreună cca. 14% din suprafaţa fondului cinegetic naţional, unul din partea A.N.S.V.S.A. şi 7 din partea ministerului, aceeași cu cei care concep, susţin şi-şi avizează propriile emanate.
Deci 3 reprezentanţi sunt ai asociaţiilor afiliate, „proporţional ” cu 75% din suprafaţa fondului cinegetic naţional după d-na ministru, şi 6 din partea celorlalţi gestionari de fonduri cinegetice, „proporţional” cu doar 25 % din suprafaţa precizată.
În concluzie, miniştrii, care au aprobat prin propriile ordine componenţa aiurea a C.N.V, ori nu ştiu deloc aritmetică, ori îşi permit să sfideze fără nici un pic de jenă, fiindcă de responsabilitate nu poate fi vorba, legile ţării în care suntem nevoiţi să trăim.
Şi aceasta fiindcă democraţii autodeclarându-se, le place şi „să centreze, şi să dea cu capul”.

2. De ce nu se interzice masacrarea iepurilor in pădure când zăpada depăşeşte 10-20 cm pe toată suprafața solului ?

În România, spre deosebire de alte țări europene, legea este permisă din acest punct de vedere. Iar ceea ce legea nu interzice este permis.
Numai că din punct de vedere sportiv și etic, este timpul să se renunțe la astfel de practici, la care vânătorii care se respectă și respectă vânatul nu participă.
Fiindcă astfel de acțiunii de vânătoare nu le face cinste și pot fi apreciate drept „crime ecologice”, mai aes în condițiile actuale ale scăderii efectivelor de iepuri, din cu totul alte cauze.
În opinia noastră, conducerile asociațiilor de vânători ar fi obligate moral să refuze eliberarea autorizațiilor de vânătoare la iepuri în condițiile arătate mai sus.

3. De ce se permite capturarea iepurilor vii cu fileuri, pentru export, atunci când vânătorii din România nu reușesc să împuște câte un iepure pe zi de vânătoare?

Cota de recoltă la iepuri este aprobată de minister, în funcție de efectivele evaluate primăvara. Această cotă de recoltă se impune a fi obligatoriu extrasă, potrivit legii. Are mai puțină importanță dacă se face cu arma pentru consum sau cu fileuri pentru repopulări.
Conducerile asociațiilor vânătorești au libertatea să decidă cum este mai avantajos, pentru membrii acestora, să procedeze.
Dar atunci când se constată că numai sunt iepurii în teren, aceleași conduceri trebuie să revină cu „picioarele pe pământ” și să renunțe, în primul rând, la export.
Apoi să renunțe motivat și la vânarea unei părți din cota de recoltă aprobată până la refacerea efectivelor acestora.

4. Cum poate fi redresat, cât mai repede, efectivul de iepuri din teren?

Problema nu este foarte simplă și ușor de soluționat. Uneori este suficientă preocuparea vânătorilor pentru combaterea dăunătorilor, în special a câinilor hoinari, și intervenția cu hrană complementară în perioada critică de iarnă. Aceste bune practici par să fie uitate în ultima perioadă.
Scăderea drastică efectivelor de iepuri se poate datora și unor boli nesesizate, dar și mecanizării și chimizării fără precedent a agriculturii în România.
Am lăsat la urmă braconajul cu lațuri, cu ogari și noaptea la far, pe care le subestimăm și le ținem de obicei sub tăcere.
La toate aceste posibilități trebuie să se gândească conducerile asociațiilor vânătorești și, mai ales, la luarea măsurilor care depind de ele pentru redresarea situației. De la administrator să nu se aștepte la nimic.

5. De ce le sunt interzise vânătorilor din România chemătorile electronice, folosite neîngrădit de majoritatea vânătorilor străini la vânătorile de prepelițe, ciocârlii, rațe și gâște?

Chemătorile electronice și oglinzile apelante sunt interzise deopotrivă, prin lege, vânătorilor români și străini, nu doar în România, ci pe tot teritoriul U.E. prevederile celor două directive europene „Păsări” și „Habitate”, precum și ale Legii 407/2006 actualizată sunt foarte clare din acest punct de vedere. Numai că legea nu se respectă întocmai în România și, mai ales, nu este aplicată corect de cei îndriduiți de aceasta să o facă. Printre ei, și personalul cu atribuții de pază al gestionarilor fondurilor cinegetice. Există deci, o complicitate tacită în acest sens, de încălcarea nepermisă a legii în această privință.

6. De ce nu se renunță la împușcarea ciocârliilor, știut fiind faptul că prin organizarea unor astfel de vânători se deranjează foarte mult terenurile de vânătoare și se favorizează braconajul la alte specii?

Legea permite în puține țări din Europa, printre care și România, împușcarea ciocârliei de câmp, Dar fără folosirea oglinzilor mișcătoare și altor tipuri de chemători interzise. De astfel, această specie nu interesează deloc vânătorii localnici.
Vânarea ciocârliei de câmp prezintă interes material doar pentru anumiți gestionari de fonduri cinegetice, care o consideră un „rău necesar”, precum consideră și alte tipuri de vânătoare cu străinii și exportul de iepuri vii. „Răul necesar” poate fi acceptat în condițiile în care gestionarii – organizatori de vânători la ciocârlii răspunzători de comportamentul vânătorilor străini în teren. Altfel, datorită clemenței de care dau uneori dovadă, legea este încălcată și, totodată, afectat prestigiul României (când sunt descoperite, cu ocazia trecerii vânătorilor străini prin țările vecine, cu mii de ciocârlii de câmp împușcate, amestecate cu specii de păsări interzise de lege a se vâna).
Dacă mai adăugăm la cele de mai sus și concurența acerbă la licitațiile organizate pentru dobândirea unor fonduri cinegetice în gestiune, determinată tocmai de posibilitatea vânări ciocârliilor, ajungem la concluzia unui „rău” prea mare care ar trebui să ne pună pe gânduri.

6. De ce nu se poate vâna cu AKM-ul si SKS-ul in România?

In primul rând pentru că sunt arme militare a căror deţinere este interzisă, prin lege, persoanelor fizice şi juridice din România, cu excepţia structurilor MAN. În al doilea rând, pentru ca aceste arme semiautomate se pot transforma foarte ușor în arme automate, interzise la vânătoare prin Directiva europeană „Arme” și Legea armelor și munițiilor nr. 295/2004 actualizată. În al treilea rând pentru că energia dezvoltată de muniția de 7,62x nu o face folosibilă decât până la vânat de cel mult mărimea unui căprior. În al patrulea rând, pentru că modul de construcţie a patului, relativ în prelungirea țevii, și a sistemului de ochire, grosolan, o fac improprie pentru ochirea cu precizie. În al cincilea rând, pentru că orice vânător care se respectă şi respectă tagma din care face parte nu ar trebui să apară la vânătoare echipat ca la război, cu o armă destinată scoaterii din luptă a adversarului, nicidecum executorii unor lovituri precise și stopante.

7. Cine stabilește în România, caracteristicile armelor care pot fi folosite la vânătoare?

Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, cu avizul Consiliului Național de Vânătoare, prin ordin al ministerului subsidiar legii. Deşi ar fi fost normal, AGVPS nu are nici o atribuţie în acest sens

8. De ce autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură nu limitează și calibrul maxim al armelor care se poate folosi la vânătoare în România?

Nu cunoaștem raționamentul autorității. Din punct de vedere etic, calibrul armei și caracteristicile muniției folosite ar trebui să asigure lovituri stopante, dar şi posibilitatea folosirii cărnii, blănii sau altor părți din animalul vânat, fiindcă nu vânăm de dragul împuşcării animalelor. În concluzie, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură fiind obligată prin lege să facă ordine din acest punct de vedere, al armelor și munițiilor ce se pot folosi la vânătoare în România, ar trebui să se decidă să treacă la fapte. Fiindcă nu se poate admite ideea posibilităţii folosirii termenului la vânătoare.