Diverse puncte de vedere

Moartea căprioarelor de la Arad

Publicată la 2012/08/11 | Categorie : Diverse puncte de vedere

În peregrinările lor prin fondurile cinegetice – cu ocazia acţiunilor de pază, de hrănire complementară a vânatului şi de vânătoare – personalul şi vânătorii AJVPS Arad au constatat moartea, aparent inexplicabilă, a unui număr îngrijorător de mare de căprioare, iepuri, fazani şi ulii. Alertat fiind de această primă constatare, personalul asociaţiei, ajutat de vânători, a început scotocirea sistematică şi atentă a fondurilor cinegetice preluate în gestionare. Realitatea a devenit pe zi ce trece mai alarmantă, dar numai în două fonduri cinegetice, circumscrise „proprietăţii” Combinatului Agroindustrial Curtici. Zeci de cadavre de căprioare, dar şi de iepuri, fazani şi ulii, au fost descoperite, în diverse stadii de descompunere, iar mortalitatea la acestea, cele mai vizibile şi uşor de găsit, continuă. S-a ajuns, până la căderea zăpezii, să fie strânse şi transmise la analiză peste o sute de cadavre de căprioare din zonele Iratoş, Dorobanţi, Nadab şi cele învecinate. Paznicii de vânătoare şi vânătorii au descoperit însă şi seminţe otrăvite cu raticide drastice, dar nu numai, folosite în exces şi cu încălcarea celor mai elementare reguli de utilizare şi de protecţie cu ocazia utilizării acestora.

Reprezentanţii AJVPS Arad au sesizat imediat presa, Inspectoratul de Poliţie Arad (IPJ Arad), Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV), Agenţia de Mediu Arad (APM Arad), Garda de Mediu şi Agenţia Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA). IPJ Arad, prin Serviciul A.E.T.S., a reacţionat cel dintâi şi a demarat cercetări împreună cu reprezentanţii DSVSA Arad şi Timişoara. După câteva zile şi insistenţe din partea vânătorilor, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, IPJ Arad – Serviciul AETS şi Serviciul Criminalistic, APM Arad şi ITRSV Oradea, în prezenţa reprezentanţilor AJVPS Arad, au făcut primă constatare oficială, din care rezultă că pe lângă animalele sălbatice găsite moarte (căpriori, iepuri, fazani şi ulii) au fost strânse şi pliculeţe cu substanţe toxice diverse, ştiuleţi de porumb bănuiţi a fi otrăviţi, grâu tratat cu otravă la suprafaţa solului etc. Produsele culese au fost sigilate şi trimise, la rândul lor, spre competenţă analizei.

Din presă s-a luat cunoştinţă despre faptul că animalele moarte aveau leziuni interne foarte severe, provocate de substanţe chimice anticoagulante, folosite în combaterea „dăunătorilor” animali ai culturilor agricole, în special a rozătoarelor.

Substanţa activă, care în fapt a otrăvit şi animalele din fauna de interes vânătoresc, parţial remanentă în carnea celor ce supravieţuiesc, s-ar găsi în mai multe produse oxicumarinice comercializate în România. Folosirea lor raţională doar pentru combaterea şoarecilor, cu luarea măsurilor de protecţie necesare în scopul evitării ingerării de către alte animale, este într-adevăr benefică producţiei agricole. Utilizarea acestor otrăvuri fără respectarea riguroasă a instrucţiunilor de folosire conduce însă la astfel de „mini”catastrofe ecologice, precum cea semnalată. De-a lungul lanţului trofic, substanţele remanente ajung să fie ingerate chiar şi de OM, din carnea vânatului comestibil care supravieţuieşte otrăvirii.

De ultimă oră s-a aflat, deşi se întârzie deliberat prezentarea rezultatelor analizelor toxicologice, că s-a folosit, în plus, şi substanţe extrem de otrăvitoare, din grupa carbofuranului. Rămâne de văzut exact despre ce fel de substanţe este vorba, cine le-a procurat, cine avea interesul să le folosească şi, în fapt, cine le-a folosit ? Cine ar putea fi autorul moral, conştient sau inconştient, al acestei „mini” catastrofe ecologice? Chiar dacă se cunoaşte autorul, fiindcă nu poate fi vorba de bănuială, va trebui şi dovedit. Eventuala recunoaştere a faptei din partea muncitorilor folosiţi şi eventualele reziduuri din depozite, precum şi evidenţele tehnico-operative şi economico-financiare ale marelui „proprietar” de terenuri agricole din zonă, ar fi putut constitui probe de necontestat în cauză. Dar aceste cercetări par să nu fi fost întreprinse, iar „pisica cu clopoţei în coadă nu mai  poate prinde şoareci”.

Desigur că vinovat de „mini” catastrofa ecologică prezentată nu poate fi decât cel care a procurat conştient substanţele otrăvitoare, dintre cele mai severe şi diverse, pentru a trata seminţele de grâu şi probabil ştiuleţii de porumb răspândiţi pe câmp, nicidecum pentru a introduce doar momelile otrăvite cu raticide în găurile şoarecilor (în scopul combaterii celor puţini rămaşi în urma tratamentelor intensive repetate an de an, cu diverse pesticide, pe întreaga suprafaţă de teren, pe care se face într-adevăr agricultură ultra-modernă, dar cu preţul arătat pentru oameni şi animale).

Omorârea, chiar din culpă, a atâtor exemplare de faună de interes cinegetic reprezintă totuşi o faptă penală, iar autorul trebuie să despăgubească păgubitul, în cazul nostru AJVPS Arad, cel care a ocrotit şi îngrijit căpriorii pe cheltuiala sa şi care ani de zile nu va mai putea extrage, în compensaţie, nici un fel de surplus de vânat. AJVPS Arad va trebui să investească bani, în continuare, pentru paza, ocrotirea şi îngrijirea vânatului rămas şi eventual pentru popularea altor exemplare, până la atingerea şi depăşirea efectivelor optime stabilite de administratorul statului, aşa încât să fie posibilă, din nou, vânătoarea. În condiţiile prezentate, cererea ITRSV Oradea de a fi ea despăgubită cu contravaloarea căprioarelor moarte, pentru care nu a făcut absolut nimic până acum, pare o glumă nefondată sau, mult mai neplăcut, excluderea AJVPS Arad dintr-un proces la care aceasta nu are de gând să cedeze.
Din experienţa unui proces absolut similar, care a urmat otrăvirii în masă a vânatului la Timişoara (în anul 2009), ne putem aştepta ca reprezentanţii ITRSV să nu susţină foarte consecvent cauza şi să contribuie, prin omisiune, la închiderea dosarului cu autor necunoscut.

Intenţiile ITRSV Oradea, de a exclude AJVPS Arad de la masa pretenţiilor, este cu atât mai discutabilă cu cât acest inspectorat nu a cheltuit nimic până acum, pentru analize, pentru recuperarea cadavrelor şi incinerarea acestora etc.

Reîntorcându-ne la fapta penală prezentată şi la disensiunile anterioare pe seama căprioarelor dintre directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici şi conducerea AJVPS Arad, nu putem să nu bănuim legitim ca faptă conştientă otrăvirea acestora şi a celorlalte specii de vânat. Aversiunea omului de ştiinţă faţă de căpriori este de notorietate. Susţinerile din intervenţia sa, datată 15 ianuarie 2012, pe postul Viaţa Satului, în discuţia avută cu dl. Ministru Valeriu Tabără, ne face să credem acest lucru. Ne face să credem acelaşi lucru şi notificarea redată în facsimil mai jos. Din care rezultă hăituirea continuă a căprioarelor de pe culturile sale cu ogari „cu botniţă”, după cum susţine sub proprie semnătură. Vă lăsăm dvs. libertatea de a analiza în amănunt conţinutul acuzator al propriilor afirmaţii şi lipsa de sancţionare legală a faptei contravenţionale săvârşită cu continuitate (tulburarea liniştii vânatului) sau a faptei sale penale (hăituirea vânatului cu ogari).

Dincolo de „mini” catastrofa ecologică prezentată, ne punem firesc întrebarea : ce a făcut şi ce  face administratorul statului în domeniul cinegetic, respectiv Ministrul Mediului şi Pădurilor, structurile locale din coordonarea sa (ITRSV, APM) şi alte structuri de protecţia mediului şi a sănătăţii publice (Garda Naţională de Mediu şi ANSVSA), care ar trebui să acţioneze în mod permanent pentru protecţia şi integritatea acestui bun public denumit generic vânat, în interesul conservării biodiversităţii şi al sănătăţii concetăţenilor ?

Culmea indolenţei din partea reprezentanţilor unora dintre aceste structuri de stat, retribuite din bani publici, este că vor să impună cheltuielile de cercetare şi de probare a situaţiei exclusiv în sarcina AJVPS Arad. De exemplu solicită, de la AJVPS Arad, plata tuturor analizelor anatomo-toxicologice cerute de organele de cercetare penală, absolut necesare pentru demonstrarea cauzei mortalităţii, precum şi plata transportului şi incinerării cadavrelor. AJVPS Arad, care a fost nevoită să accepte plata primelor analize în scopul evidenţierii cauzelor mortalităţii, nu înţelege însă să plătească toate analizele cerute de cei ce urmăresc soluţionarea cazului, în valoare de sute de milioane de lei, în condiţiile în care vânatul este bun public şi există temerea legitimă că şi acest caz se va muşamaliza, precum cel din anul 2009, de la Timişoara. Nu se poate angaja nici la plata transportului şi incinerării cadavrelor, în condiţiile în care ITRSV Oradea doreşte să obţină, el, despăgubirile. AJVPS Arad ar rămâne şi cu paguba produsă şi cu banii daţi, în previzibila soluţionare a cazului cu autor necunoscut sau a încasării despăgubirilor de către ITRSV Oradea.

În contextul prezentat, ne intrigă tăcerea aşternută în jurul acestui caz şi lipsa de reacţie a reprezentanţilor autorităţilor faţă de lâncezeala cercetărilor. Chiar şi tăcerea conducerii AJVPS Arad ni se pare, din prea multă prudenţă sau „diplomaţie”, forţată.

Vânătorii în primul rând, toate organizaţiile de protecţia mediului şi concetăţenii noştri au dreptul şi trebuie să cunoască realitatea, vinovaţii şi modul de sancţionare al acestora. Dacă nimeni nu plăteşte în România pentru fapte de acest gen şi pentru fapte şi mai grave, unde vom ajunge ?

Iertaţi-mi francheţea, dar nu pot accepta ideea „băieţilor deştepţi”, propulsaţi economico – politic în postura de mari latifundiari, care-şi permit orice abuz în numele producţiei agricole, fără nici un fel de teamă de repercusiuni, într-o ţară cu oameni educaţi şi conştienţi, dar mult prea îndurători.

N. Şelaru