Diverse puncte de vedere

O experienţă relativ nouă – filiale, cluburi şi grupe autogestionare

Publicată la 2012/08/13 | Categorie : Diverse puncte de vedere

Generalităţi
Autonomia organizatorică, funcţională şi financiară, cunoscută şi sub denumirea de autogestiune, a fost aplicată, cu prudenţă, până de curând, doar la nivelul unor filiale sau cluburi din puţine asociaţii ale vânătorilor şi pescarilor sportivi din România. A fost experimentată, doar temporar, şi pentru grupele unor asociaţii vânătoreşti din Ardeal. Dar astfel de experimente nu s-au generalizat, în principal din cauza conducerilor autoritare ale majorităţii asociaţiilor în cauză ori a solicitării sau stabilirii unor condiţii inechitabile de autogestionare pentru structurile subordonate.
Acum – după trecerea prin focul unei atribuiri riscante, incorecte şi imorale a gestionării faunei cinegetice din multe fonduri de vânătoare, pe fondul experienţei unora dintre noile asociaţii şi al dorinţei membrilor filialelor, cluburilor şi/sau grupelor de vânători de a nu mai fi exagerat de încorsetaţi în intenţiile şi iniţiativele lor pozitive de gestionare mai eficientă a faunei cinegetice – dezideratul autogestionării pe filiale, cluburi şi grupe a redevenit de actualitate, iar conducerile unor asociaţii vânătoreşti au avut răgazul să acorde atenţia cuvenită cererilor legitime ale membrilor vânători în sensul arătat.
Bineînţeles că astfel de probleme, de relativă noutate în lumea vânătorească din România, au dat naştere la dezbateri şi controverse serioase, finalizate prin concluzii diferite, în funcţie de flexibilitatea sau rigiditatea şi interesul celor ce au încercat să găsească o rezolvare echitabilă cerinţelor vânătorilor din filialele/cluburile şi grupele care au solicitat „autogestionarea”.
Conducerile asociaţiilor vânătoreşti, care au găsit o soluţionare favorabilă cerinţelor vânătorilor în acest sens (AJVPS Sibiu, AJVPS Bihor, AJVPS Mureş, AJVPS Covasna etc.), au luat în considerare câteva avantaje esenţiale ale noii organizări, pe filiale/cluburi sau grupe autogestionare, pe care le sistematizăm în continuare, în interesul simplificării expunerii, doar pentru grupele autogestionare:

  • creşterea responsabilităţii membrilor grupei în privinţa pazei, ocrotirii şi îngrijirii vânatului din fondul de vânătoare preluat în gestionare;
  • creşterea responsabilităţii membrilor vânători în privinţa a ceea ce împuşcă şi, mai ales, a ceea ce evită să împuşte (găini de fazani, scroafe etc.), în scopul favorizării înmulţirii vânatului din fondul de vânătoare preluat în gestionare;
  • beneficierea, în totalitate, de donaţiile şi sponsorizările membrilor grupei;
  • o coeziune mai pronunţată, familiară, a membrilor grupei, care îşi impun democratic, cu respectarea legii şi statutului asociaţiei, propriile reguli de vânătoare şi comportament vânătoresc unanim acceptate;
  • o reprezentare mai eficientă la nivelul asociaţiilor şi filialelor/cluburilor din care grupele fac parte şi, mai departe, la nivelul AGVPS din România.

Desigur că în astfel de situaţii, de autogestionare, puterea de decizie a conducerilor, democratic sau mai puţin democratic alese, ale unor asociaţii vânătoreşti care-şi asumă riscul restructurării, în sensul prezentat, se reduc. Ele nu vor mai putea decide cotizaţii egale pentru toţi membrii asociaţiei, indiferent de pretenţiile acestora şi contribuţiile lor la gestionarea fondurilor cinegetice, nu vor mai putea elibera autorizaţii de vânătoare, pentru străini sau nemembri grupei ori pentru capturarea vânatului viu, pe fondul unei grupe fără consultarea conducerii acesteia, nu vor mai putea crea avantaje unor membri din grupa autogestionară fără acordul celorlalţi etc. Nici vorbă de autorizarea unor vânători speciale, în cursul săptămânii, pe terenurile pe care sâmbăta sau duminica urmează să vâneze grupele de vânătoare autogestionare.
Noua organizare prezintă deci, avantaje şi dezavantaje, pentru unii sau alţii. Fiecare vânător, pus în postura de a alege, va decide probabil potrivit propriilor interese. Trebuie să primeze însă interesul comun şi de durată, al majorităţii vânătorilor din grupă, căreia minoritatea trebuie să-i accepte deciziile. Şi garanţia, pentru conducerea asociaţiei gestionare a fondului de vânătoare în cauză, că respectiva grupă de vânători se va achita de toate obligaţiile contractuale, aşa încât să nu se ajungă, din vina acesteia, la eventuala reziliere a contractului de gestionare. Fiindcă pierderea fondului de vânătoare în cauză nu ar afecta doar vânătorii din grupa de vânători vinovată, ci asociaţia din care fac parte şi, implicit, toţi ceilalţi vânători din asociaţie. Iar pierderea nu s-ar limita doar la contravaloarea garanţiei de bună execuţie.
De aceea, autogestionarea aflată în discuţie se impune a se baza pe un acord foarte clar, încheiat între asociaţie şi grupă, cu obligaţii concrete pentru cei din urmă şi posibilitatea celei dintâi de a renunţa unilateral la acord în situaţia în care grupa nu se achită la timp şi de toate obligaţiile asumate. Conţinutul acordurilor concepute de conducerile AJVPS Covasna şi AJVPS Mureş sunt interesante de urmărit din acest punct de vedere.

Aspecte juridice
Asociaţiile vânătoreşti sunt entităţile cu personalitate juridică, gestionare de fonduri cinegetice, pe bază de contracte încheiate cu autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, pentru perioade de 10 ani.
În cadrul unora dintre aceste asociaţii pot funcţiona filiale cu personalitate juridică limitată, cu sau fără patrimoniu propriu, care gestionează parte din fondurile cinegetice contractate de asociaţiile din care fac parte. Aceste filiale sunt, de regulă, autogestionare.
În cadrul altor asociaţii, mult mai multe, pot funcţiona cluburi fără personalitate juridică, care sunt responsabile de gestionarea fondurilor cinegetice contractate de asociaţiile din care fac parte, în regim de autogestionare sau nu, după caz.
De curând, în structura unor asociaţii vânătoreşti au luat fiinţă şi grupe autogestionare, care gestionează fonduri cinegetice contractate de asociaţiile din care fac parte, pe baza unor acorduri încheiate între entităţile juridice (asociaţii) şi structurile lor fără personalitate juridică (grupe).
Structura asociaţiilor vânătoreşti, pe filiale/cluburi sau grupe autogestionare ori nu, trebuie regăsită însă în statutele asociaţiilor, potrivit hotărârilor adunărilor generale ale acestora.
De abia după adoptarea unor astfel de statute, structurile autogestionare devin reale şi opozabile celor interesaţi.
Caracterul asociaţiilor în discuţie se schimbă întrucâtva, ele devenind din organisme de decizie totalitară, organisme de reprezentare şi de decizie condiţionată de punctele de vedere al conducerilor filialelor, cluburilor sau grupelor autogestionare, după caz, în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea activităţii, precum şi managementul fondului cinegetic preluat în responsabilitate (cu respectarea întocmai a legii şi a contractului de gestionare).

Organizarea grupei autogestionare de vânători
Conform reglementărilor în materie şi responsabilităţii ce decurge din conţinutul contractelor de gestionare încheiate între asociaţie şi autoritate, grupele de vânători se organizează la nivel de fond cinegetic.
În directă corelare cu suprafaţa fondului cinegetic respectiv, grupa de vânători poate avea un număr maxim de vânători. De regulă, numărul vânătorilor din grupă este mai redus.
Grupa este condusă de un organizator, un locţiitor al acestuia şi un gospodar ori numai de un organizator şi un gospodar, după cum se prevede în statut.
Grupa are, în numele asociaţiei din care face parte, obligaţia îndeplinirii tuturor condiţiilor contractuale, prevăzute pentru fondul pe care este constituită, şi beneficiază, în schimb, de cota de recoltă aprobată pentru acest fond, în funcţie de evoluţia efectivelor speciilor de interes vânătoresc şi realizările din anii precedenţi.
Cele de mai sus sunt statuate, în limitele legii, statutului asociaţiei şi hotărârilor organelor de conducere ale acesteia.

Bugetul grupelor autogestionare
Un astfel de buget se poate stabili mai simplu şi exact plecând de la cheltuielile anuale ale grupei, care trebuie egalate din veniturile acesteia, de regulă echilibrate prin contribuţiile financiare ale membrilor vânători, în principal sub formă de cotizaţii.

Cheltuielile totale ale unei grupe autogestionare se compun însă din două categorii de cheltuieli şi anume: cheltuielile generale (A) şi cheltuieli ale grupei (B)

A. Cheltuielile generale ale grupei autogestionare, se pot compune din:

  • parte din cheltuielile administrativ-funcţionale ale asociaţiei:

– curent, gaz, apă-canal etc.;
– birotică, formularistică etc.;
– reparaţii şi întreţinere mijloace proprii asociaţiei;
– taxe şi impozite;
– eventuale chirii etc.;

  • parte din cheltuielile de salarizare:

– salariaţii din centrala AJVPS (director, tehnician, contabil, casier-secretară, şofer etc.);
– salariul minim pe economie pentru un paznicul de vânătoare din fond;

  • parte din tariful de gestionare ale fondurilor cinegetice la nivel de asociaţie;
  • c/valoarea unui mijloc de transport adecvat, pus la dispoziţia grupei, de regulă în gestiunea paznicului de vânătoare;
  • cota de participare la bugetul AGVPS, de 2,2% din cotizaţia achitată de fiecare membru al asociaţiei.

Repartizarea unei părţi din cheltuielile generale către grupă se va face prin împărţirea cheltuielilor generale (administrativ-funcţionale, de salarizare şi tarifului de gestionare la nivel de asociaţie) la numărul de vânători pe care-i are asociaţia şi înmulţirea cifrei unitare obţinute cu numărul maxim de vânători pe care-i poate înscrie grupa respectivă(în funcţie de suprafaţa fondurilor cinegetice). În acest mod se asigură o egalitate de tratament între membrii grupelor de pe fondurile obţinute direct în atribuire de asociaţie (la tarife reduse) şi cei de pe fondurile obţinute prin licitaţie publică în atribuire. De asemenea, se compensează economic avantajul vânătorilor care, fiind mai puţini în grupă, beneficiază de condiţii mai avantajoase de vânătoare.
Experienţa AJVPS Bihor din acest punct de vedere este interesantă de urmărit.

B. Cheltuielile grupei autogestionare se pot compune din:

  • cheltuielile de producere şi achiziţionare a hranei complementare pentru vânat, al cărui minim este stabilit prin contractul de gestionare;
  • cheltuieli pentru edificarea şi repararea unui minim de instalaţii vânătoreşti;
  • eventualul adaos la salariul paznicului de vânătoare, peste salariul minim pe economic asigurat de asociaţie;
  • cheltuielile cu combustibilul, întreţinerea şi repararea mijlocului de transport pus la dispoziţia grupei, de asociaţie etc.

Veniturile totale ale unei grupe autogestionare, prin care se asigură echilibrarea cheltuielilor acesteia se pot compune, la rândul lor, din diverse venituri (A) şi cotizaţiile membrilor grupei (B).

A. Diversele venituri ale grupei se pot compune din:

  • valorificarea autorizaţiilor individuale de vânătoare cu vânătorii grupei, ai asociaţiei, ai altor asociaţii vânătoreşti şi cu vânătorii străini;
  • valorificarea unei părţi din vânatul dobândit de grupă;
  • eventuala valorificare a unei părţi din cota de recoltă aprobată, prin capturarea şi comercializarea unor exemple vii de iepuri, fazani, căpriori, mistreţi etc.;
  • donaţii şi sponsorizări etc.

B. Cotizaţiile membrilor grupei rezultă dintr-un calcul matematic simplu, ca diferenţa între cheltuielile totale ale grupei (cheltuielile generale + cheltuielile grupei) şi diversele sale venituri. În vederea stabilirii nivelului cotizaţiei pentru fiecare membru vânător al grupei, totalul cotizaţiilor membrilor grupei se va împărţi la numărul vânătorilor din grupă.

Teoretic, bugetul de venituri şi cheltuieli al grupei se va închide pe 0 (zero) profit, ceea ce este normal în cazul ONG-urilor din care face parte.
Practic se impune un coeficient de siguranţă, materializat printr-o cotizaţie uşor mărită, pentru a putea compensa neplata integrală a cotizaţiei de către unii membri ai grupei, care beneficiază de reduceri statutare ori care se retrag din asociaţie pe parcursul anului vânătoresc sau la finele acestuia.

Evidenţă contabilă
Evidenţa veniturilor şi cheltuielilor grupei autogestionare se va ţine, pe bază de documente legale, separat pentru fiecare grupă autogestionară, aşa încât orice organizator să poată cunoaşte situaţia financiar-contabilă a grupei sale la orice moment. Nimeni nu-i împiedică însă să-şi ţină, tehnico-operativ, propria evidenţă,

Concluzii
Organizarea pe filiale, cluburi sau grupe autogestionare, după caz, poate fi benefică protecţiei vânatului şi intereselor vânătorilor din aceste structuri, în condiţiile în care conducerile acestora, ca de altfel şi paznicii de vânătoare, îşi iau în serios obligaţiile ce decurg din acordul încheiat cu asociaţia din care face parte.
În situaţia în care filialele, cluburile sau grupele nu se achită la timp şi în totalitate de obligaţiile contractuale şi cele asumate prin acordul scris încheiat cu asociaţia, ea poate fi desfiinţată şi fondul cinegetic dat în responsabilitatea altei grupe nou înfiinţate, ori grupa poate fi readusă în cadrul filialei sau clubului, din care au făcut parte. Hotărârile de această natură se pot lua operativ de consiliul asociaţiei, urmând să fie ratificate de adunarea generală a acesteia.
Experienţa asociaţiilor care s-au organizat pe filiale/cluburi sau grupe autogestionare este interesantă şi constituie un exemplu incitant de urmat pentru celelalte.
Oricum, vânătoarea în devălmăşie, încă la modă în cadrul unor asociaţii tradiţionale, nu mai poate dura foarte mult, fără riscul împuţinării, în şi mai mare măsură, a vânatului care a reuşit să supravieţuiască până acum. Şi fără generalizarea unor mulţumiri generate de inechitatea de tratament, la care sunt predispuşi unii membri vânători.
Hotărârile privind o eventuală reorganizare a activităţii asociaţiilor – pe filiale, cluburi sau grupe autogestionare – aparţin statutar adunărilor generale reprezentative ale asociaţiilor în cauză, la care orice membru poate lua parte şi poate să-şi poate să-şi susţină punctul de vedere.

M. Olteanu