Diverse puncte de vedere

Legea dezastrului cinegetic durabil

Publicată la 2012/08/11 | Categorie : Diverse puncte de vedere

O practică universală în sport şi în alte diverse domenii statuează faptul că în timpul jocului nu se schimbă regulile acestuia.

Probabil că Guvernul României nu a auzit de această regulă, din moment ce urmăreşte să modifice legea vânătorii exact în momentul fundamental a aplicării acesteia, respectiv la momentul atribuirii gestiunii fondurilor cinegetice .

Legea nr. 407 / 2006, ca orice lucru pornit în pripă era mult mai inadecvată situaţiei existente decât Legea anterioară (Legea nr. 103 / 1996). Scopul politic declarat de către domnul ex-ministru era „demolarea ultimului C.A.P.”, cu referire directă la A.G.V.P.S., asociaţie non-guvernamentală de reprezentare a intereselor vânatului şi vânătorilor din România.

După cum se poate vedea cu ochiul liber numitul ex-ministru nu şi-a dus treaba la bun sfârşit, singura realizare notorie din mandatul la ministerul respectiv fiind demolarea agriculturii din România şi omorârea vreunui milion de păsări domestice, operaţiune care i-a adus renumele de Irod al găinilor. Prin contribuţia politicii promovate de domnia sa şi de alţii care i-au urmat, ţara a ajuns în situaţia de a-şi defrişa pădurile şi de a se împrumuta pentru ca să cumpere peste 70% din hrana necesară populaţiei. Şi asta se întâmplă într-o ţară care are cel mai fertil teren agricol din Europa.

Politica domnilor miniştri ne-a mai adus şi un „bonus”: inundaţii catastrofale de câteva ori pe an.

Specialişti de bună credinţă, oameni politici şi parlamentari cu dragoste de vânat au încercat ulterior să mai repare ce s-a mai putut repara la această lege strâmbă.

În final, după mai multe completări şi modificări a rezultat legea de vânătoare în vigoare la data actuală, lege care asigură un temei pentru gestionarea durabilă a faunei cinegetice de pe teritoriul ţării.

Politicienii şi mai ales cei de la putere gândesc însă altfel problema şi anume în mod politic: de ce să gestionăm vânatul durabil şi să nu-l gestionăm pentru noi ?

Animaţi de asemenea măreţ ideal, „mări se vorbiră” să modifice Legea nr. 407 / 2006 şi să facă un fel de „restitutio in integrum” a vânatului, de la cei care l-au gestionat responsabil, la cei care vor să-l exploateze rapid şi „economic”.

Mai multe iniţiative legislative s-au perindat prin Parlamentul României până când, obosit de atâta hărţuială parlamentară, şeful Guvernului s-a hotărât să tranşeze chestiunea prin Ordonanţă de urgenţă.

Scriptic, urgenţa ar fi dată de soarta ciorii de semănătură (Corvus frugilegus) care cioară, asemenea altor ciori de pe teritoriul naţional, văd că a creat deja o situaţie de „infringement”, mai pe româneşte de ciomăgeală din partea comunităţii europene, comunitate în care am intrat de bună voie şi cu mari speranţe.

Alături de soarta ciorii este o urgenţă guvernamentală şi o reglementare a sorţii guguştiucului sau a unor gâşte şi raţe şi interzicerea vânării cocoşului de munte.

Spun că aceasta este în mod scriptic urgenţa aruncată ca praf în ochi pentru proşti.

Urgenţa adevărată care transpare din motivarea Ordonanţei este servirea clientelei politice cu fonduri de vânătoare de calitate superioară, caz în care, în mod urgent, parlamentari, primari şi interlopi laolaltă au dat buzna la judecătorii ca să-şi înregistreze asociaţii de vânătoare pe care ulterior Ministerul Mediului şi Pădurilor le-a licenţiat cu generozitate.

Cu o aşa de mare generozitate, încât de la prima fundamentare a Ordonanţei de urgenţă până la ultima, respectiv în interval de câteva săptămâni, numărul asociaţiilor  de vânători licenţiate a sărit de la 350 la peste 400, şi toate în cor „doresc egalitate de şanse pentru preluarea dreptului de gestionare a fondurilor cinegetice.”

Socotind că asociaţiile respective, răsărite ca ciupercile după ploaie şi cam toate de culoare portocalie, ca nişte amanite, sunt totuşi constituite din cetăţeni care au calitate de vânător, stau şi mă întreb: unde au stat oare până acum asemenea cohorte de vânători de nu s-au aruncat timp de 20 de ani în luptă cu braconierii şi câinii hoinari, cu câinii ciobăneşti nărăviţi la puiet de vânat, etc. etc.

De bună seamă că nu s-au aflat în România, ci au năvălit de undeva din afară din vreun mai vestit neam de vânători decât nepoţii dacilor şi romanilor.

O asemenea invazie de neam vânătoresc nu a mai cunoscut spaţiul carpato – danubian din vremea gepizilor şi a nevestelor acestora.

Binecuvântată cu licenţe de către Domnul Ministru Laszlo Borbely, noua hoardă de vânători se va repezi la luptă asupra sălbăticiunilor carpatice precum gepizii asupra legiunilor romane pe câmpiile Catalunice.

Şi precum pe Câmpiile Catalunice acest neam de vânători aprigi şi doritori de cărniţă vor lupta alături de alt neam de vânători aproape autohtoni la lichidarea rapidă a sălbăticiunilor din pădurile şi câmpiile ţării.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor legii, modificată prin Ordonanţă de urgenţă, domnul Ministru şi-a croit şi un Consiliu Naţional de Vânătoare, prin Ordinul nr. 862 / 2010.

Deşi legea prevedea că respectivul Consiliu Naţional de Vânătoare este „organismul de avizare şi consultare cu autoritate ştiinţifică în domeniu cinegetic”, constatăm cu regret că majoritatea membrilor acestui consiliu, cei din partea ministerului şi structurilor obediente, nu cunosc nici măcar ABC – ul vânătoresc.

Printre altele, în componenţa consiliului, Domnul Ministru şi-a promovat nu mai puţin de 6 reprezentanţi ai autorităţii publice pe care o conduce.

Adică cei care propun reglementările le şi avizează !

Nu cunoaştem ce autoritate ştiinţifică sau ce nivel de reprezentare au funcţionarii publici ministeriali, desemnaţi în consiliu.

O calitate comună este evidentă şi indiscutabilă: sunt subalternii Domnului Ministru şi, pe cale de consecinţă, vor aviza favorabil orice năzbâtii supuse reglementării.

Următorii doi membri ai C.N.V. fac parte din structurile subordonate ministerului, respectiv R.N.P. şi I.C.A.S.

Alţi trei membri ai consiliului sunt colegi de partid şi solidari pe criteriu etnic cu ministrul.

Considerând faptul că reprezentanţii gestionarilor fondurilor cinegetice sunt numai 5, în raport cu cei opt subalterni şi trei colegi de partid ai domnului ministru, este predictibil cât de echilibrate vor deveni lucrările consiliului.

Sub presiunea „foamei de fonduri cinegetice”, în mod total nejustificat Domnul Ministru şi-a modificat propriul ordin şi a mai numit în consiliu încă doi „reprezentanţi” ai asociaţiilor vânătoreşti nou constituite. În versiunea actualizată în urgenţă, a Ordinului ministerului pentru înfiinţarea Consiliului Naţional de Vânătoare, au fost incluşi, pe neobservate şi fără nici un fel de consultări, încă doi conaţionali ai domnului ministru, ca fiind propuşi din partea gestionarilor fondurilor cinegetice. Care gestionari?  Probabil din hoarda vânătorească amintită mai sus!

Dacă R.N.P., care gestionează cam 27% din suprafaţa fondului cinegetic naţional, are în consiliu un reprezentant, iar A.G.V.P.S., care are în gestiunea asociaţilor componente cca. 68% din suprafaţa fondului cinegetic naţional, are în consiliu trei reprezentanţi, ce reprezentativitate au domnii Dorel Fechete, Şandor Ranc şi Arpad Sarkany? Cine i-a propus să facă parte din consiliu şi pe ce considerente?  Sau sunt poate autorităţi ştiinţifice în materie, de care nu s-a auzit încă!

Orice ar reprezenta cei doi nou-veniţi în Consiliul Naţional de Vânătoare, un singur lucru  este cert: originea etnică similară cu cea a domnului ministru.

Nu e de mirare că un coleg moldav mai hâtru din fire a propus să se modifice şi titulatura Consiliului şi să-l numim Consiliul Naţional Maghiar de Vânătoare, astfel încât eticheta să exprime clar conţinutul.

Cu un asemenea consiliu şi cu o asemenea Ordonanţă de urgenţă nu ne îndoim că în câţiva ani se va realiza şi în materie de faună cinegetică „restitutio in integrum”.

Adică, mai pe înţelesul tuturor, România va mai avea cam atâtea sălbăticiuni câte erau prin păduri şi prin câmpii după al Doilea Război Mondial înainte de venirea comuniştilor la putere.

Simptomatic pentru modul cum doreşte să reglementeze domnul ministru în materie de vânătoare cu avizul Consiliului Naţional de Vânătoare este modul de lucru de la ultima întrunire a acestuia, respectiv modificarea Ordinului 1221 / 2010 privind modul de atribuire a gestiunii fondurilor cinegetice, în vederea punerii de acord a acesteia cu prevederile unei ordonanţe de urgenţă care la data respectivă nici nu era publicată în Monitorul Oficial al României.

Curat constituţional şi legal!!

Io nu pot fi ad-hoc!

Dr. ing. Nicolae Goicea